Autor: Constantin GHEORGHE

Raportarea privind factorii de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) a cunoscut o evoluție semnificativă în ultimii ani, trecând de la o practică voluntară la o obligație reglementată la nivel european. În România, acest proces a fost consolidat prin transpunerea Directivei privind raportarea de sustenabilitate a companiilor (CSRD) prin Ordinul nr. 85/2024, care stabilește cadrul aplicabil raportării în conformitate cu Standardele Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS).

Prezentul articol își propune să analizeze implicațiile acestui nou cadru de reglementare asupra companiilor din perspectiva cerințelor de conformitate, a modificărilor organizaționale și a impactului asupra sistemelor de control intern și de guvernanță corporativă. Abordarea este una conceptuală și normativă, bazată pe analiza cadrului legislativ european și național, precum și pe interpretarea cerințelor operaționale impuse de standardele ESRS.
Articolul evidențiază faptul că raportarea ESG nu se limitează la o obligație de raportare, ci determină o transformare structurală a modului în care organizațiile gestionează informațiile non-financiare, integrează riscurile de sustenabilitate și își configurează procesele decizionale. Sunt analizate principalele dimensiuni ale raportării ESG, structura standardelor ESRS, precum și etapele practice de implementare la nivel organizațional.

De asemenea, sunt discutate implicațiile pentru funcțiile de management, control intern și audit intern, subliniindu-se necesitatea dezvoltării unor mecanisme adecvate de colectare, validare și raportare a datelor ESG. În acest context, articolul contribuie la clarificarea cerințelor de reglementare și oferă o perspectivă integrată asupra modului în care organizațiile din România pot aborda procesul de conformare și integrare a sustenabilității în cadrul guvernanței corporative.procesul de colectare a observațiilor asupra proiectului de standard ISO DIS 9001:2025, existând planificarea ca noua ediție a standardului, ISO 9001:2026, să fie publicată în septembrie 2026, sub egida International Organization for Standardization.

Autor: Drd. Dipl. Ing. Ec. Irina COICIU

Nota autorului:
Integrarea sistemelor de inteligență artificială în procesele organizaționale modifică în profunzime modul în care este înțeleasă continuitatea activității. Dacă în abordările tradiționale Business Continuity Management accentul a fost pus pe protejarea infrastructurii, a proceselor, a locațiilor și a resurselor umane, în prezent apare o nouă categorie de dependențe critice: dependențele algoritmice. Sistemele AI participă tot mai frecvent la analiză, clasificare, prioritizare, recomandare și decizie, devenind componente relevante ale funcționării operaționale.
Articolul analizează modul în care autonomia digitală generează noi vulnerabilități organizaționale și argumentează necesitatea extinderii cadrului BCM pentru a include riscurile asociate sistemelor AI și deciziilor automatizate. Sunt discutate implicațiile asupra rezilienței organizaționale, noile mecanisme de control necesare și principalele direcții prin care organizațiile își pot adapta practicile de continuitate într-un mediu digital augmentat de AI. În acest context, reziliența nu mai înseamnă doar capacitatea de a restaura sisteme și procese, ci și abilitatea de a menține controlul asupra deciziei, de a opera în regim degradat și de a asigura continuitatea funcțiilor critice atunci când autonomia digitală devine sursă de perturbare.

Articolul este semnat de Prof. Univ. Dr. Ing. Nicolae‑George Drăgulănescu, specialist în Inginerie Electronică, Știința și Tehnologia Informației și Managementul Calității, profesor la Universitatea Politehnica din București și autor al numeroase lucrări științifice.

Lucrarea analizează transformările relației comerciant–consumator în România post‑1990, evidențiind trecerea de la modelul rigid al economiei planificate la o piață concurențială în care, din păcate, „Cercul Virtuos” al calității este adesea înlocuit de un „Cerc Vicios” în care pierd atât consumatorii, cât și comercianții. Autorul arată că lipsa consultării clienților, dezinteresul pentru calitate și absența mecanismelor de feedback conduc la dezechilibre majore.

Un accent important este pus pe încrederea consumatorului, prezentată ca factor determinant al veniturilor și profitabilității comercianților. După cum notează autorul, un client informat și respectat poate deveni loial și chiar promotor al unui brand, în timp ce comportamentele înșelătoare generează abandon și pierderi.

Articolul se încheie cu un apel la responsabilitate și profesionalism: doar prin respect reciproc, transparență și orientare către calitate poate fi construită o relație durabilă, de tip „win‑win”, între comercianți și consumatori.

Articolul semnat de Claudia Ema Leon explorează una dintre cele mai importante transformări din organizațiile moderne: trecerea de la fișa de post statică la portofoliul de competențe, un instrument dinamic care reflectă ceea ce angajații pot face cu adevărat într-un mediu în continuă schimbare. Autoarea pornește de la realitatea că „organizațiile nu mai gestionează doar roluri stabile. Gestionează competențe în continuă transformare”, subliniind că titlurile și diplomele nu mai prezic performanța, ci competențele demonstrabile.

Articolul arată cum fișa de post tradițională devine rapid depășită, blocând mobilitatea internă și adaptarea organizației. Exemplele din piață — de la IBM la Unilever — ilustrează modul în care companiile globale migrează către sisteme bazate pe competențe validate, care permit redistribuirea rapidă a talentelor și dezvoltarea continuă. Portofoliul de competențe este prezentat ca un sistem viu, construit pe trei niveluri: competențe tehnice, competențe comportamentale și meta‑competențe, acestea din urmă fiind decisive în era schimbării accelerate.

Autoarea detaliază și provocările specifice muncii hibride: inegalitatea accesului la oportunități, fragmentarea învățării informale și dificultatea măsurării competențelor la distanță. Soluția propusă este trecerea la evaluări bazate pe dovezi — livrabile, feedback 360, contribuții documentate — în locul observațiilor intuitive din birou.

În final, articolul argumentează că tranziția la un model bazat pe competențe nu este un proiect de HR, ci o transformare strategică ce influențează agilitatea, retenția și competitivitatea organizației. „Organizațiile care înțeleg aceasta nu mai gestionează posturi. Gestionează capabilități”, concluzionează autoarea, subliniind că întrebarea nu este dacă va avea loc această tranziție, ci când și cât de pregătită este organizația pentru ea.

Autor: Ing. Ec. Adelina Elena DOBRE

În contextul competitivității crescute din mediul privat din România, organizațiile sunt nevoite să adopte metodologii structurate pentru rezolvarea problemelor și îmbunătățirea performanței proceselor. Două dintre cele mai utilizate abordări sunt DMAIC (Define-Measure-Analyze-Improve-Control), specifică Lean Six Sigma, și metodologia 8D (Eight Disciplines), consacrată în special în industriile orientate spre calitate și conformitate.

Deși ambele metodologii urmăresc rezolvarea problemelor și prevenirea reapariției acestora, diferențele dintre ele nu sunt doar de natură procedurală, ci reflectă paradigme distincte de intervenție organizațională.

Obiectivul studiului este de a realiza o analiză comparativă a celor două metodologii și de a fundamenta un model integrat adaptat contextului organizațional din România.

Contribuția principală constă în dezvoltarea unui model conceptual DMAIC-8D care combină intervenția rapidă cu optimizarea sistemică, oferind un cadru coerent pentru gestionarea simultană a problemelor critice și a variațiilor procesuale recurente.