Autori: Ing. Ec. Adelina Elena DOBRE și Auditor intern public superior Iuliana-Monica BEȚIU

Nota autorului:
Auditul remote reprezintă desfășurarea activităților de audit dintr-un loc diferit de cel al auditatului, prin utilizarea mijloacelor TIC (tehnologia informației și comunicațiilor) care permit comunicarea, observarea proceselor, accesul la informații și verificarea dovezilor fără prezență fizică. Conform SR EN ISO 19011:2026 – Linii directoare pentru auditarea sistemelor de management, auditul remote este o modalitate legitimă de realizare a auditului, care poate fi utilizată singură sau în combinație cu auditul onsite (la fața locului), cu condiția ca obiectivele auditului să poată fi atinse în mod eficient. SR ISO/IEC TS 17012:2026 – Evaluarea conformității – Linii directoare pentru utilizarea metodelor de audit la distanță în auditarea sistemelor de management detaliază cerințele, limitările și bunele practici pentru aplicarea metodelor remote, oferind un cadru pentru planificarea, derularea și concluzionarea auditurilor în medii digitale.

Articolul analizează premisele tehnice, organizaționale și culturale necesare pentru desfășurarea eficientă a auditului remote, incluzând stabilitatea infrastructurii TIC, competența digitală a auditorilor, disponibilitatea informațiilor electronice și capacitatea organizațiilor de a gestiona riscurile asociate mediului digital. Sunt examinate mecanismele de guvernanță prevăzute de SR ISO/IEC TS 17012:2026, precum definirea cadrului auditului, protecția datelor, confidențialitatea, securitatea informațiilor și gestionarea incidentelor tehnologice. Analiza evidențiază avantajele auditului remote, respectiv flexibilitate, eficiență, acces rapid la documente, posibilitatea implicării experților din locații diferite, precum și provocările inerente, precum limitările observației directe, dependența de infrastructura IT și necesitatea verificării riguroase a autenticității dovezilor digitale.

Prin integrarea cerințelor ISO 19011 și ISO/IEC TS 17012, articolul propune un cadru coerent pentru proiectarea și realizarea auditului remote, adaptat complexității mediului digital contemporan și orientat către menținerea integrității, eficacității și credibilității procesului de audit.

Autor: Drd. Dipl. Ing. Ec. Irina COICIU

Nota autorului:
Într-un mediu organizațional caracterizat de interdependențe complexe, digitalizare accelerată, presiune informațională și expunere la evenimente disruptive, comunicarea în criză reprezintă una dintre capacitățile care influențează direct calitatea răspunsului și a recuperării organizaționale. Rolul său depășește transmiterea mesajelor publice sau protejarea reputației. Comunicarea susține identificarea și escaladarea incidentelor, construirea unei imagini comune asupra situației, luarea deciziilor, coordonarea echipelor, continuarea proceselor critice și menținerea relațiilor de încredere cu stakeholderii.

Articolul analizează comunicarea în criză drept infrastructură transversală a rezilienței organizaționale și evidențiază relația dintre comunicarea operațională, managerială, internă și externă. Sunt examinate circuitul informației, procesele de interpretare colectivă a situației, rolul liderilor, riscurile produse de informațiile incomplete sau contradictorii, adaptarea mesajelor la nevoile stakeholderilor și integrarea comunicării în Business Continuity Management și managementul crizelor. De asemenea, articolul evidențiază principalele disfuncționalități informaționale care pot amplifica efectele unei crize și formulează repere aplicate privind leadershipul, comunicarea cu stakeholderii și gestionarea comunicării pe parcursul întregului ciclu al crizei.

Analiza susține ideea că reziliența unei organizații devine vizibilă prin capacitatea acesteia de a transforma informația fragmentată în înțelegere comună, decizia în acțiune coordonată și comunicarea în încredere, inclusiv în condiții de incertitudine, presiune și discontinuitate.

Autor: Auditor financiar / membru CAFR Constantin GHEORGHE

Nota autorului:
Articolul analizează rolul indicatorilor ESG – Environmental, Social, și Governance (Mediu, Social și Guvernanță) – în redefinirea performanței corporative și în consolidarea mecanismelor de guvernanță, management al riscurilor și control intern în organizațiile românești. Într-un context marcat de creșterea presiunilor privind schimbările climatice, responsabilitatea socială și transparența decizională, indicatorii ESG devin instrumente esențiale pentru evaluarea sustenabilității și a capacității companiilor de a genera valoare pe termen lung. Se evidențiază faptul că indicatorii ESG „oferă o imagine complexă asupra modului în care organizațiile gestionează riscurile și oportunitățile asociate dezvoltării durabile”, subliniind trecerea de la raportarea voluntară la conformarea obligatorie impusă de CSRD și ESRS.

Analiza este structurată pe cele trei dimensiuni fundamentale ale sustenabilității – mediu, social și guvernanță – și prezintă modul în care indicatorii specifici fiecărei dimensiuni contribuie la evaluarea performanței nefinanciare. Indicatorii de mediu permit măsurarea impactului asupra resurselor naturale și progresul către neutralitatea climatică; indicatorii sociali reflectă calitatea relațiilor cu angajații, clienții și comunitățile; iar indicatorii de guvernanță evidențiază maturitatea proceselor decizionale, etica organizațională și eficiența sistemelor de control intern. Articolul arată că integrarea acestor indicatori în strategiile organizaționale și în sistemele de management al performanței contribuie la creșterea transparenței, la îmbunătățirea procesului decizional și la consolidarea încrederii părților interesate.

Autor: Călin DRĂGULĂNESCU

Nota autorului:
În februarie 2025, Organizația Internațională de Standardizare a publicat a doua ediție a standardului ISO 37001 privind sistemele de management anti-mită, care înlocuiește ediția din 2016 și încorporează amendamentul din 2024. Prezentul articol analizează principalele modificări introduse de noua ediție: adoptarea Structurii Armonizate, transformarea culturii anti-mită într-o cerință explicită (subclauza 5.1.3), clarificarea responsabilităților și independenței funcției anti-mită, tratarea formală a conflictelor de interese, includerea schimbărilor climatice în analiza contextului organizațional și consolidarea cerințelor privind raportarea îngrijorărilor. Deși controalele operaționale din capitolul 8 rămân, în esență, neschimbate, revizuirea marchează o reorientare de la conformitatea procedurală către conformitatea culturală și de guvernanță. Articolul propune și o perspectivă aplicabilă: un exemplu sintetic de gap analysis între cele două ediții și un plan de reacție în cinci pași pentru organizațiile care trebuie să finalizeze tranziția până la 28 februarie 2027.

Autor: Ema Claudia LEON

Nota autorului:
Săptămâna trecută, un colaborator dintr-o companie producătoare mi-a spus că are 80 de candidați pe un post de inginer de calitate și tot nu găsește omul potrivit. 80, și ceva tot nu funcționează. L-am întrebat simplu câți dintre cei 80 îndeplineau criteriile minime din fișa postului. A verificat pe loc, în sistemul de tracking, și a răspuns sec: șapte.

Confundăm volumul cu valoarea. 80 de CV-uri nu înseamnă 80 de șanse, înseamnă un pipeline plin de zgomot. Și în România, unde presiunea pe costuri împinge organizațiile să facă „mai mult cu mai puțin”, această confuzie o calculăm în posturi vacante prelungite, în manageri epuizați și în candidați buni care se pierd într-un ocean de CV-uri irelevante.

Inflația de aplicanți nu a apărut peste noapte. Platformele de recrutare au optimizat procesul de aplicare până la un singur clic. Candidații, presați de incertitudinea economică, aplică la tot ce seamănă vag cu profilul lor, nu din lene, ci pentru că fiecare aplicare în plus le pare o șansă în plus. Iar organizațiile primesc un volum record de CV-uri și trag concluzia pripită că piața e bogată. Realitatea e invers: piața e diluată, iar diluția costă.